Ziua astronomiei 2014

Ziua Astronomiei este un eveniment internațional în care pasionații de astronomie, fie ei amatori sau profesioniști, împărtășesc cu publicul larg plăcerea descoperirii universului apropiat printr-o serie de activități interactive.

Evenimentul este originar din SUA, unde în anul 1973, astronomul amator Doug Bergh a hotărât organizarea unei sesiuni de observații chiar în mijlocul orașului, oferind astfel ocazia oamenilor de a participa și de a se familiariza cu astronomia. Succesul acestei inițiative se regăsește astăzi în cele două zile pe an dedicate acestui eveniment.

Dacă la început Ziua Astronomiei se desfășura într-o sâmbătă dintre a doua jumătate a lunii aprilie si prima jumătate a lunii mai, cât mai aproape de Primul Pătrar al Lunii, începând cu 2007 s-a  alocat o a doua zi de sâmbătă evenimentului, de data acesta în sezonul de toamnă, între a doua jumătate a lunii septembrie și prima jumătate a lunii octombrie, din nou în apropiere de Primul Pătrar. Astfel, datele calendaristice variază de la an la an și doritorii pot să observe atât aspectul cerului de primăvară cât și a celui de toamnă.

Anul acesta, ediția de primăvara a Zilei Astronomiei va avea loc sâmbătă 10 mai, la doar trei zile după Primul Pătrar. Cu acest prilej, Astroclubul SARM Sighet vă invită să marcați acest eveniment alături de membrii și colaboratorii săi printr-o serie de activități ce se vor desfășura în Parcul Grădina Morii în intervalul orar 18:00-22:00.

Seara va debuta cu discuții pe teme astronomice și observarea Soarelui și a petelor solare prin instrumente echipate cu filtre speciale. După apusul Soarelui se va face turul constelațiilor și un mic exercițiu de orientare în spațiu, se vor observa: Luna și craterele lunare, planeta Jupiter cu benzile din atmosferă și sateliții galileeni, planeta Saturn cu inelele și sateliții principali, discul roșiatic al planetei Marte, precum și alte obiecte vizibile la momentul respectiv – roiuri de stele, nebuloase și galaxii. Observarea obiectelor cerești se va face atât cu ochiul liber, dar mai ales prin instrumente optice precum lunete, telescoape și binocluri puse la dispoziție de membrii Astroclubului. Posesorii de instrumente sunt încurajați să se alăture evenimentului.

În caz de vreme nefavorabilă la Sighetul Marmației, evenimentul se reprogramează pe 17 mai 2014.

Evenimente asemănătoare se vor desfășura și în alte orașe ale țării. Membrii Astroclubului SARM Sighet colaborează cu astronomi amatori din Alba Iulia și de la Astroclubul Borealis din Cluj-Napoca, organizând activități observaționale. Dacă vă aflați în zonă, nu ezitați să treceți prin P-ța Unirii din Cluj-Napoca, începând cu ora 15:00 până la ora 22:00 sau la Obeliscul lui Horia, Cloșca și Crișan din Alba Iulia în intervalul 17:00-23:00.

Scopul acestui eveniment este de a aduce astronomia mai aproape de oameni, așa că vă invităm să vă alăturați inițiativei Astroclubului și să veniți în număr cât mai mare. De reținut că reușita evenimentului depinde de condițiile meteorologice, așa că sperăm la cât mai mult cer senin!

Imaginea zilei AstroInfo

Poze astronomice realizate de romani

Click pentru imaginea mare si alte informatii !

 

Faza lunii acum

Fazele Lunii in anul 2009

 

APOD

Astronomical Picture Of The Day

Click pentru imaginea mare si alte informatii !

 
 
 
Despre noi | Evenimente | Membrii | Istoric| Resurse astro | Contact

Copyright © 2009-2013 sarm.sighet@gmail.com Toate drepturile rezervate.


Pentru a vizualiza corect pagina va recomandam sa aveti instalat minim
Internet Explorer 7
sau Forefox 3, impreuna cu Flash Player 9.

Powered by WordPress